Nu am mai pictat de ceva timp…
Nu pentru ca nu mai am culori, idei, dor… sau maini. Ci pentru ca, uneori, simt ca ma pierd pe mine. Ma indepartez, ma rup de mine, ma privesc de la distanta si nu ma mai recunosc. Am energie zero si ganduri amestecate, ca si cum totul e acolo, dar nu pot sa pun mana pe nimic. Ma zbat, ma scutur merg inainte indifernd ce o fii ,sunt recunoscatoare, multumesc ,zambesc si cred in mai bine …dar in strafund stiu ca daca as sta mai mult pe loc s-ar produce un gol, o cadere intr-o gaura neagra si nu mai vreau acolo never.
Stiu… cu totii trecem prin astfel de momente. Fie ele mici sau mari, nimeni nu scapa de sentimentul acela numit impas.
Si totusi, ele sunt necesare. Cruciale. Pentru a merge mai departe. Pentru a renaste. Pentru a ne regasi. Sau, poate, doar pentru a continua… in alta forma.
Poate mai puternici. Poate exact la fel, dar mai constienti, mai prezenti, mai blanzi cu noi insine.❤️
Si intr-o zi, vom intelege. Vom zambi si ne vom felicita cu caldura, ca am ramas. Ca am avut rabdare cu sufletul nostru.
Dar in acel gol… in acea ceata densa, confuza, intre dorinta si epuizare, intre dor si ganduri risipite…
Arta pare ca dispare.
Scriu aceste randuri nu ca sa dau lectii, ci ca sa fiu sincera, in primul rand cu mine si ulterior impartasind cu lumea din jur. Daca si tu treci printr-un blocaj artistic, poate esti exact unde sunt si eu acum.
Si e in regula.
Ce este blocajul artistic, cu adevarat?
Toti vorbim despre „lipsa de inspiratie”, despre momente in care „nu curge nimic”. Dar rareori spunem ca, de fapt, blocajul artistic e adesea un semnal de suprasaturatie emotionala. Uneori, in spatele linistii de pe panza se ascunde o avalansa de trairi.
- Poate esti obosit(a).
- Poate viata ta se schimba, asa cum si a mea trece printr-o perioada de transformare profunda, greu de pus in cuvinte.
- Poate te-ai indepartat de tine, fara sa-ti dai seama.
Blocajul nu e gol. E un mecanism de protectie. Corpul, sufletul si mintea trag frana cand simt ca s-au adunat prea multe.
Lipsa de rabdare cu noi insine
Ce doare cel mai mult, uneori, nu e faptul ca nu creezi. Ci felul in care te pedepsesti pentru asta. Te privesti cu rusine, cu neintelegere, poate chiar cu dispret. De ce nu mai pot? Ce e in neregula cu mine?
Si aici vine poate cel mai important adevar:
Nu e nimic in neregula cu tine. E doar o perioada.
Iar perioadele nu se „repara”. Se traiesc.
Ce fac cand nu mai simt nimic
Aici Mentiune FOARTE IMPORTANTA :)Nu am retete magicice sau promisiuni garantate care sa genereze rezultate Bomba in timp record.
Am invatat sa nu mai caut sa „ies” rapid din blocaj. Sau cel putin asa imi place sa credc sa stiu deja asta ..dar cred ca cel mai bine formulat ar fii.. inca invat , inca nu am destul de multa rabdare cu mine, inca vreau uneori parca sa dau “skeep” dar nu se poate sufletul stie bine asta si ma trage de “manecuta” si asa trebuie sa stau acum un pic de vorba cu el sau mult mai incolo cand deja e muult de vorbit si timpul trece repede :)). Ma ajuta sa il privesc un pic din exterior Sa ma uit la el ca la un nor — nu e etern. Se misca, chiar daca incet.Va trece si vor veni altele si tot asa 🙂
Ce fac asa zis concret
- Scriu ganduri, fara sa le judec.
- Ma plimb fara vreo destinatie concreta
- Ascult muzica ( ce simt atunci )
- Poate deschid culorile, dar nu ma fortez sa le folosesc. Le las sa ma priveasca.
- Ascult ce vrea corpul meu. Poate vrea liniste. Poate vrea o pauza.
- Ma intreb: De ce faceam arta, de fapt? Nu pentru performanta. Ci ca sa fiu libera.
Uneori, cel mai bun lucru pe care il pot face e sa nu fac nimic. Sa fiu.
Imperfecta. Umană. Aici.
Scriu acest articol nu ca să spun „uite ce trebuie să faci”, ci ca să îți spun: e ok.
La început, aveam doar frânturi – scrise în telefon, pe bilețele, în agende. Îmi era teamă că dacă vorbesc despre blocajul artistic, par ipocrită. Cine sunt eu să dau sfaturi, când nici eu nu am ieșit din el?
Dar poate tocmai asta e esența.
Să ne deschidem când suntem cruzi. Sinceri. În impas.
E ok să nu creezi.
E ok să te simți rupt(ă).
E ok să fii în mijlocul unui haos și să nu ai răspunsuri.
Dar chiar și aici, chiar și așa, ești artist(ă).
Pentru că arta nu stă doar în mâinile tale.
Stă în felul în care simți.
În felul în care alegi să te uiți la tine.
Să rămâi. Să îți dai timp.
Să te iubești, puțin câte puțin.
Și da…
Vor fi momente când lumina va părea departe.
Când totul e greu și în ceață.
Dar va trece.
Rămâi prezent(ă) în moment.
Visează la clipa în care te vei ridica din nou.
La clipa în care inspirația va curge,
în care vei zâmbi sincer, cu toată ființa.
La clipa în care vei ști: Am trecut și prin asta. Și m-am întors la mine.
Felicitări. Așa mergem mai departe.
Cu iubire. Cu culoare. Cu curaj.
❤️ Tu ce simți acum?
Dacă și tu ești în acel blocaj…
Dacă simți că nu mai poți crea, dar nici nu vrei să te pierzi,
lasă-mi un gând. Scrie-mi un comentariu. Trimite-mi un mesaj.
Nu suntem singuri în asta.
Hai să vorbim.
Fără filtre. Cu sinceritate.
Cu umanitate. Cu vulnerabilitate.
Cu culoare, chiar și când pare că totul e gri. Poate asa reusim impreuna sa aducem mai multa culoare
Pana atunci ai grija de tine si de sufletul tau frumos.❤️

Interesant